Republica Moldova este un partener de încredere al UE în domeniul Pieței Digitale din cadrul Parteneriatului Estic
La inițiativa Ministerului Economiei și Infrastructurii, Republica Moldova a găzduit, în premieră, Atelierul de lucru "EU4Digital: ICT Innovation & startup ecosystems" a Panelului pentru Armonizarea Pieței Digitale din cadrul Parteneriatului Estic.
Scopul evenimentului a fost facilitarea unui schimb de experiențe și informații privind inovarea și start-upurile în domeniul TIC între țările Parteneriatului Estic și țările membre ale Uniunii Europene, precum și consolidarea cooperării interregionale.
La discuții au participat reprezentanți ai organizațiilor internaționale, sectorului guvernamental, sectorului privat și cel academic, interesați în crearea unui ecosistem favorabil dezvoltării startup-urilor și inovațiilor în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) la nivel național și regional.
În cadrul atelierului au fost prezentate progresele înregistrate de fiecare țară privind prioritățile naționale, definite în planul rețelei pieței digitale din cadrul Parteneriatului Estic, și au fost stabilite obiectivele pentru viitor.
Totodată, a fost prezentat noul studiu al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor dedicat celor mai bune practici europene de accelerare a transformării digitale. De asemenea, au fost prezentate concluziile studiului regional a situației curente în țările Parteneriatului Estic ce au contribuit la ajustarea agendei comune și a priorităților rețelei HDM pe inovații.
Atelierul de lucru a fost organizat de Comisia Europeană, în cadrul celui mai important eveniment anual pentru comunitatea IT – "Moldova ICT Summit 2018". Acest fapt confirmă importanța realizărilor obținute în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor pe plan național și regional, precum și o dovadă a relațiilor de încredere și parteneriat între Republica Moldova și Uniunea Europeană.
Actualitate
- Moldova se clasează pe locul 11 în ce privește oportunitățile economice digitale pentru femei
- Grupurile de Excelență ale Diasporei au prezentat proiecte de politici pentru dezvoltarea Moldovei
- Republica Moldova și Belarus pledează pentru dezvoltarea parteneriatului strategic bilateral pe toate dimensiunile