Republica Moldova şi India îşi vor intensifica colaborarea bilaterală
Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit cu ministrul Statisticii şi Implementării Programelor al Republicii India, D.V. Sadananda Gowda. În cadrul întrevederii, a avut loc un schimb de opinii privind relaţiile dintre cele două state în plan bilateral şi multilateral, precum şi despre perspectivele de dezvoltare a cooperării moldo-indiene.
Şeful Guvernului a menţionat importanţa relaţiilor de bună prietenie dintre Republica Moldova şi India.
"Împărtăşim aceleaşi valori universale. Există mult potenţial de cooperare între ţările noastre care, în opinia mea, încă nu este valorificat pe deplin şi în Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova relaţiile cu Republica India reprezintă o prioritate a politicii externe", a spus Prim-ministrul.
Premierul Pavel Filip a exprimat deplina deschidere din partea Guvernului Republicii Moldova pentru identificarea oportunităţilor de impulsionare a schimburilor comerciale între ambele state, în particular sporirea exportului de produse moldoveneşti pe piaţa indiană şi atragerea investiţiilor indiene în ţara noastră. În context, s-a discutat despre posibilitatea creării comisiei mixte interguvernamentale pentru cooperare comercial-economică şi intensificarea contactelor comerciale reciproc avantajoase.
La rândul său, ministrul D.V. Sadananda Gowda a menţionat că Guvernul Indiei îşi doreşte o avansare calitativă a relaţiei bilaterale cu Republica Moldova şi apreciază colaborarea fructuoasă a celor două state în cadrul organizaţiilor internaţionale.
În cadrul dialogului, părţile au discutat despre posibilităţile de lansare a unor noi parteneriate în domenii, precum industria textilă şi cea alimentară, medicina şi farmaceutica, tehnologiile informaţionale şi producerea energiei regenerabile.
Ministrul Statisticii şi Implementării Programelor al Republicii India, D.V. Sadananda Gowda se află într-o vizită de trei zile în Republica Moldova, având în programul său întrevederi cu oficiali de rang înalt, dar şi vizite la unele instituţii de învăţământ din ţara noastră.
- India a lansat cu succes o rachetă în cosmos (VIDEO)
- Andrian Candu, la întrevederea cu Urban Ahlin: Suedia este vocea diplomaţiei pentru susţinerea Moldovei
- Anatol Șalaru a avut o întrevedere cu viceministrul Apărării al Georgiei, la Roma. Despre ce au discutat oficialii
- Triada NUCLEARĂ din India! În componența flotei marine indiene a intrat un submarin atomic (VIDEO)
- Investitori italieni vor să deschidă fabrici de reciclare în Moldova
- Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova