Republica Moldova şi Ucraina au semnat un Plan de acţiuni în domeniul antifraudă
Directorul General al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Tudor Baliţchi, se află într-o vizită de lucru la Odesa, unde s-a întâlnit cu omologul său ucrainean, Igor Kaletnik şi Şeful Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la frontieră în Moldova şi Ucraina, Udolf Burcholder. În cadrul întrevederii, părţile au semnat un Plan de acţiuni comune cu Serviciul Vamal al Ucrainei în domeniul antifraudă, pentru anii 2012-2014.
La întâlnire s-a discutat despre cele mai actuale şi importante subiecte ale colaborării vamale între Moldova şi Ucraina. De asemenea, s-a vorbit şi despre extinderea relaţiilor de parteneriat cu Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM).
Tudor Baliţchi şi-a exprimat încrederea că dialogul dintre Serviciul Vamal al Ucrainei şi cel al Moldovei va continua. Mai mult, Baliţchi speră că susţinerea acordată de Misiunea Europeană de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina va fi şi în continuare dezvoltată, cu scopul de a consolida eforturilor comune pentru prevenirea fraudelor transfrontaliere şi facilitarea comerţului legal.