Republicanii au preluat controlul asupra Senatului american. Politicile lui Obama sunt în pericol
Schimb de putere în Congresul american. Republicanii au preluat controlul Senatului, dominat până acum de Partidul Democrat, al lui Barack Obama, în urma alegerilor la mijloc de mandat. Potrivit proiecţiilor televiziunilor, Partidul Republican a câştigat 52 de locuri din 100 în Camera superioară a legislativului din SUA.
Tabăra republicanilor a obţinut victorii în şapte state: Arkansas, Colorado, Iowa, Montana, North Carolina, South Dakota şi West Virginia. Democraţii, care erau majoritari în Senat din 2006, deţin de-acum cel puţin 45 de mandate.
Partidul Republican şi-a consolidat poziţiile şi în Camera Reprezentanţilor, unde avea deja majoritate. Formaţiunea politică deţine 235 de locuri din 435, cu 10 mai mult decât anterior. În condiţiile în care republicanii controlează întreg Congresul american, ei au puterea de a respinge politicile lui Barack Obama în ultimii doi ani ai mandatului acestuia.
"Poate fi auzit tare şi clar la Casa Albă că agenda preşedintelui nu mai funcţionează", a declarat senatorul republican ales din West Virginia, Shelley Moore Capito.
"Cu ajutorul vostru şi al lui Dumnezeu, vom schimba direcţia ţării noastre. Le vom putea spune copiilor noştri că le lăsăm o lume mai bună, decât cea pe care ne-au lăsat-o părinţii noştri", a precizat senatorul republican ales din Georgia, David Perdue.
Anul trecut, blocajul politic din legislativul SUA a atins un nivel istoric, iar analiştii spun că victoria republicanilor ar putea agrava situaţia înainte de alegerile prezidenţiale din 2016.