Responsabil irakian: Forţele SUA au început să se retragă din Irak
foto: antena3.ro
Forţele SUA au început să se retragă din Irak după ce autorităţile irakiene au declarat "victoria" asupra Statului Islamic, a declarat luni un purtător de cuvânt al guvernului de la Bagdad, scrie agerpres.ro.
Forţele irakiene, susţinute de o coaliţie internaţională, au reuşit anul trecut să recucerească tot teritoriul căzut sub controlul SI în 2014 şi 2015, inclusiv oraşul nordic Mosul, care a servit drept "capitală" de facto a militanţilor.
Purtătorul de cuvânt irakian a explicat luni pentru Reuters că forţele SUA au început să se retragă odată cu victoria asupra Statului Islamic, dar "continuă coordonarea pentru a menţine asistenţa SUA pentru forţele irakiene în conformitate cu necesităţile acestora".
Premierul Irakului, Haider Al-Abadi, a anunţat la 9 decembrie 2017 victoria totală împotriva Statului Islamic, care ameninţa în 2014 existenţa chiar a statului irakian, de la care cucerise o treime din teritoriu. În acelaşi an, gruparea ultraradicală a proclamat un ''califat'', la graniţa dintre Irak şi Siria.
În iulie 2017, SUA aveau în Irak peste 5500 de militari, adică aproximativ jumătate din totalul forţelor coaliţiei.
Purtătorul de cuvânt al coaliţiei internaţionale, americanul Ryan Dillon a refuzat să confirme sau să infirme retragerea, menţionând în schimb că menţinerea forţelor internaţionale va fi supusă unor condiţii şi va fi "proporţională cu necesităţile şi în coordonare cu guvernul irakian".