Responsabila Amnesty International pentru Ucraina, Oksana Pokalciuk, a demisionat
Responsabila Amnesty International pentru Ucraina, Oksana Pokalciuk, a demisionat sâmbătă, după ce Kievul a criticat un raport al organizaţiei care acuza armata ucraineană că pune viețile civililor în pericol, informează AFP, citează digi24.ro.
Într-un comunicat difuzat vineri noaptea pe pagina sa de Facebook, Pokalciuk recunoaşte că raportul din 4 august a folosit neintenţionat propagandei ruse.
Amnesty şi-a asumat vineri în întregime raportul în care arătat că forţele armate ucrainene îşi instalează infrastructuri militare în zone locuite, în şcoli şi spitale, ceea ce pune în pericol civilii şi încalcă legislaţia internaţională, informează Agerpres.
„Am documentat un tipar al forţelor ucrainene de a pune în pericol civilii şi de a încălca legile războiului când acţionează în zone populate”, remarcă în document secretara generală a acestei organizaţii, Agnes Callamard.
Aceste constatări au generat reacţii vehemente din partea oficialilor ucraineni, care au acuzat Amnesty International inclusiv că preia „propaganda” rusească.
„Încetaţi să creaţi această realitate falsă, în care toată lumea este puţin vinovată pentru ceva şi începeţi să relataţi sistematic adevărul despre ceea ce Rusia reprezintă cu adevărat astăzi!”, a spus ministrul ucrainean de Externe, Dmitri Kuleba.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat chiar organizaţia pentru drepturile omului că „încearcă să amnistieze statul terorist rus”, punând „victima şi agresorul, într-un anumit fel, pe picior de egalitate”.
„Dacă nu trăiţi într-o ţară invadată de ocupanţi care o fac bucăţi, probabil nu înţelegeţi ce înseamnă să condamnaţi o armată de apărători”, a scris reprezentanta Amnesty în Ucraina. Ea susţine că a încercat să convingă conducerea organizaţiei că raportul este părtinitor şi nu ţine seama de punctul de vedere al ministerului ucrainean al apărării.
Pokalciuk arată că Amnesty a trimis în cele din urmă o solicitare ministerului, însă a lăsat prea puţin timp pentru un răspuns, iar ca urmare raportul pare să susţină versiunea Moscovei.
„În efortul de a proteja civilii, acest raport a devenit un instrument al propagandei ruse”, a adăugat Pokalciuk.
De la începutul agresiunii lansate pe 24 februarie, Rusia a acuzat în mod repetat Ucraina că amplasează trupe şi armament în zone locuite şi foloseşte astfel populaţia ca scuturi umane pentru a putea acuza Rusia că atacă ţinte civile.
Într-un mesaj anterior pe Facebook, Pokalciuk mai afirma că Amnesty nu a ţinut seama de apelurile echipei sale de a nu publica raportul şi că „ieri aveam speranţa naivă că totul se poate aranja şi că textul va fi înlocuit. Dar astăzi mi-am dat seama că nu se va întâmpla asta”.
Agnes Callamard, secretară generală a Amnesty, a dat asigurări vineri că concluziile raportului se bazează pe „dovezi obţinute în cursul unor investigaţii de mare amploare, supuse aceloraşi norme riguroase şi procese de verificare ca întreaga activitate a Amnesty International”.