"Restabilirea lui Muruianu în funcţia de preşedinte CSJ ar putea da peste cap planurile de remanieri anunţate de Filat"
Restabilirea lui Ion Muruianu în funcţia de preşedinte interimar al Curţii Supreme de Justiţie dă o lovitură grea planurilor de remanieri anunţate de premierul Filat. Opinia a fost exprimată la Fabrika. Invitaţii Nataliei Morari cred că demiterea oricărui demnitar poate fi contestată acum.
"Poate fi creat un precedent pentru a fi utilizat mai departe. Nu poţi restabili pe cineva într-o funcţie pe care el nu a deţinut-o când a fost demis", a menţionat Vlad Roşca, avocat.
Fostul ministru al Justiţiei spune că precedentul a fost creat încă în 2010, când a fost declarată neconstituţională prima demitere a lui Muruianu de către Parlament.
"CC dacă va merge pe calea respectivă va substitui autorităţile publice competente la luarea deciziilor", a explicat Ion Păduraru.
Actualul ministru afirmă că doar o lege ar putea schimba situaţia. "Eu mă tem să mă gândesc la o atare perspectivă. O lege cât mai clară referitor la demiterea din funcţiile despre care discutăm, evident că va vărsa lumină şi pentru cei care iau decizii, în cazul nostru Parlamentul şi nici CC nu va putea arbitrar să ia decizii", a punctat Oleg Efrim, ministrul Justiţiei.
Curtea Constituţională a declarat ieri neconstituţională hotărârea Parlamentului prin care Ion Muruianu a fost demis din funcţia de preşedinte interimar al Curţii Supreme de Justiţie.