Restaurantul decorat ca o toaletă. Clienţii stau pe vase de toaletă şi mănâncă
Americanii plătesc pentru a mânca în toaletă. Nu este vorba despre o baie propriu-zisă, ci despre un restaurant. Este primul local de acest gen din SUA, iar clienţii se înghesuie să ia masa în ineditul decor.
Numele localului este "Toaleta magică", are specific thailandez şi s-a deschis acum câteva zile în Los Angeles. Decoraţiunile, farfuriile în care se serveşte mâncarea şi chiar preparatele au ca temă toaleta.
"Acum trei-patru ani am încercat să vizităm restaurante similare din străinătate şi să aducem conceptul şi în Statele Unite. Ne-am inspirat în ţări asiatice, dar a ieşit produsul nostru şi suntem foarte încântaţi că este atât de popular", a spus un angajat al localului.
În loc de scaune, clienţii stau pe vase de toaletă, iar mâncarea este servită în veselă precum pisoare în miniatură. Patronii restaurantului sunt bucuroşi de succes şi îşi doresc să aibă cât mai mulţi clienţi fideli.