Restricţii pentru funcţionarii OSCE. Vor putea ajunge în stânga Nistrului doar prin două puncte de control
Restricţiile impuse de autorităţile de la Tiraspol privind accesul angajaţilor misiunii OSCE în Moldova intră de astăzi în vigoare. Astfel, funcţionarii OSCE vor putea ajunge în partea stângă a Nistrului doar prin două puncte de control din cele 22 existente. Este vorba despre punctele de la Dubăsari şi Bender.
Potrivit declaraţiilor anterioare ale Comitetului de securitate din regiunea transnistreană, decizia a fost luată din cauza neînţelegerilor apărute între autorităţile de la Tiraspol şi angajaţii misiunii. Anterior, reprezentantul politic al Tiraspolului la negocieri în formatul 5+2, Nina Ştanski, a criticat raportul şefei misiunii OSCE în Moldova privind activitatea organizaţiei în regiune. În opinia lui Ştanski, implicarea OSCE împiedică reglementarea problemei transnistrene.
Anterior, reprezentanţii OSCE şi-au exprimat îngrijorarea faţă de decizia structurilor de forţă ale Tiraspolului.