Restricţii pentru spitale! Ce propun comuniştii
Embed:
Spitalele ar putea da în chirie spaţii doar pentru o perioadă de trei ani. Un proiect de lege în acest sens a fost avizat pozitiv, astăzi, de Comisia parlamentară pentru economie. Proiectul aparţine fracţiunii Partidului Comuniştilor. Iniţiativa prevede restricţii pentru chiriaşi.
Conform proiectului, spaţiile vor putea fi date în chirie doar companiilor private, care vor oferi servicii medicale diferite de cele pe care le prestează instituţia publică respectivă. Contractele de chirie, semnate până la aprobarea acestei legi, urmează să rămână în vigoare până la expirarea lor.
Potrivit autorilor iniţiativei, amendamentele vor permite evitarea unui conflict de interese între stat şi întreprinzători.