Reţeta unui mariaj de 70 de ani. AFLĂ cum să păstrezi iubirea o viaţă
Astăzi, în ziua în care este sărbătorită dragostea, mulţi caută secretul acestui sentiment profund. Flori, ciocolate întâlniri romantice. Toate sunt bune, dar cu siguranţă un cuplu din statul american Missouri, care are un mariaj de nu mai puţin de 70 de ani, ştie cum să păstrezi iubirea o viaţă. Corespondentul CNN Crystal Britt a încercat să afle care este secretul unui mariaj de durată.
După 70 de ani de căsnicie, îşi amintesc cu zâmbetul pe buze despre începutul relaţiei lor. "El avea 20 de ani, eu aveam 17", a spus femeia.
"La început nu mă prea gândeam la ea, ştiam că locuieşte lângă mine, dar mai târziu a crescut", a menţionat bărbatul.
Acum sunt foarte mândri de familia lor. Au cinci fete, doi băieţi şi o mulţime de nepoţi şi strănepoţi. Sunt 17 nepoţi şi 25 de strănepoţi. Pentru un cuplu care a trecut prin vremuri grele de criză, este evident ce i-a ţinut împreună. Simţul umorului, o ceaşcă bună de cafea şi...sinceritatea.
"Trebuie să ai încredere, eu aşa cred", a afirmat bărbatul.
Cât despre romantism, femeia spune că soţul nu îi face surprize. "Întotdeauna am crezut că este suficient să fiu alături. Ea are grijă de mine. Întotdeauna a avut grijă de mine. Trebuie să-i mulţumesc pentru aest lucru", a menţionat soţul.
"Este un soţ bun şi un tată extraordinar", mai spune femeia.
Wayne şi Polly cred că un mariaj se bazează pe compromis şi responsabilitate.
"Întotdeauna am spus că dacă ţi-ai asumat ceva trebuie să respecţi angajamentul", a afirmat bărbatul.
Acum 70 de ani şi-au jurat să fie împreună la bine şi la greu, iar arma lor secretă cu siguranţă va ajuta acest mariaj să dureze o viaţă.