canal tv
Un hoţ a fost reţinut în flagrant în timp ce se deplasa cu microbuzul de linie nr. 184. Este vorba despre un tânăr, în vârstă de 33 de ani, locuitor al Capitalei.
Potrivit oamenilor legii, suspectul a furat din geanta unei tinere de 21 de ani, portmoneul în care se aflau 2.500 de lei, 5.000 de ruble rusești și actele de identitate.
Bănuitul nu este la prima abatere, anterior, a fost judecat pentru infracțiuni similare.
Poliţia a iniţiat o cauză penală. Infractorul riscă o amendă de la 32.500 până la 42.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 ore la 240 ore sau până la 2 ani de închisoare.