Reţinut pentru 72 de ore. Şoferul care a lovit mortal două persoane riscă ani grei de închisoare
Şoferul de 21 de ani care a lovit mortal aseară două persoane la intersecţia străzilor Petricani şi Mirceşti din Chişinău a fost reţinut pentru 72 de ore.
Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de reprezentanţii Poliţiei Capitalei. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă şapte ani de închisoare.
Victimele, un bărbat şi o femeie, au fost loviţi în timp ce traversau strada lângă trecerea de pietoni. În urma impactului, bărbatul a murit pe loc, iar femeia s-a stins la scurt timp după venirea ambulanţei. Identitatea victimelor încă nu a fost confirmată.
Deocamdată, poliţia nu a stabilit dacă şoferul era sau nu în stare de ebrietate.
Citeşte şi: ACCIDENT FATAL în Capitală! Au fost loviţi în timp ce traversau strada lângă trecerea de pietoni
În schimb, alţi 22 de şoferi au fost prinşi băuţi la volan în cadrul unor razii, efectuate în această noapte de Poliţia de Patrulare pe străzile Capitalei.
Deşi a coborât de la volanul automobilului său, şoferul din imagine spune că altcineva conducea maşina. Mai mult, bărbatul a refuzat să treacă alcooltestul.
Şi acest şofer a fost prins cherchelit la volan.
Șoferii care conduc în stare de ebrietate riscă o amendă de până la zece mii de lei și retragerea permisului pentru pe o perioadă de până la cinci ani.