REŢINUŢI ÎN FLAGRANT. Ce au depistat oamenii legii în vagoanele trenului Larga-Cernăuţi (VIDEO)
O femeie de 44 de ani și doi bărbați de 40 și 41 de ani, domiciliați în oraşul Lipcani, au fost reținuți în flagrant. Aceştia intenționau să exporte pe cale ferată, metale neferoase. Marfa fiind încărcată în ascunzişurile special amenajate în vagoanele trenului Larga-Cernăuţi.
Potrivit oamenilor legii, timp de șase luni, angajații Direcţiei Investigare Fraude Economice a Inspectoratului Național de Investigații și Procuratura pentru combaterea criminalităţii organizate şi cauze speciale au documentat o schemă infracţională de colectare şi export prin contrabandă a resturilor şi deşeurilor de metale neferoase şi a bateriilor de acumulatoare uzate, de către un grup infracțional, din care fac parte cetăţeni ai Republicii Moldova şi ai Ucrainei.
În această perioadă, membrii grupului au exportat ilegal marfă în sumă de circa 1 mln de lei.
Ca urmare a percheziţiilor efectuate la opt membri ai grupării, au fost depistate şi ridicate resturi şi deşeuri de metale neferoase, baterii de acumulatoare uzate, înscrisuri de ciornă, bani proveniţi din activitatea infracţională a acestora.
Poliţia a inițiat o cauză penală. Persoanele culpabile de "contrabandă" se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
Actualmente, persoanele sunt cercetate în stare de libertate.