Retrospectivă: Cele mai importante evenimente ale săptămânii de pe arena politică a Republicii Moldova
Embed:
Săptămâna aceasta a fost marcată de un şir de evenimente sociale şi politice.
Coaliţia de guvernare a decis să facă ample remanieri guvernamentale. Executivul va avea doi vicepremieri şi cinci miniştri noi. Printre ei se regăsesc fostul ministru de Externe, Iurie Leancă, Alexandru Tănase, care a condus anterior Ministerul Justiţiei şi fostul premier Chiril Gaburici. Preşedintele Igor Dodon a semnat decretele de demisie a șase membri ai Guvernului Filip, însă a refuzat să accepte noile candidaturi. Premierul însă le-a înaintat repetat.
Reforme şi la Parlament. Andrian Candu a anunţat vineri că numărul angajaţilor va fi redus cu 40 la sută, iar cheltuielile vor scădea cu 35 de milioane de lei. În prezent, în cadrul legislativului activează în jur de 500 de persoane, iar în acest an 78 de milioane au fost cheltuite pentru personal.
Tot în acestă săptămână, FMI a acordat ţării noastre 22 de milioane de euro, iar Uniunea Europeană a anunţat deblocarea a peste 36 de milioane de euro drept suport bugetar. Banii sunt pentru crearea locurilor de muncă și consolidarea administrației publice. Deciziile au fost luate după ce Chişinăul a implementat o serie de reforme convenite cu partenerii de dezvoltare.
Ambasadorul țării noastre de la Moscova, Andrei Neguță a fost chemat la Chișinău pe o durată nedeterminată. Decizia a fost luată de Ministerul de Externe, în urma cazurilor de hărțuire și intimidare de către autoritățile ruse a oficialilor și politicienilor din țara noastră.Totodată, a fost invocată și lipsa unor reacții la demersurile repetate ale autorităților moldovenești din această primăvară pe marginea acestor cazuri.
Serviciul de Informaţii şi Securitate are un nou director. Este vorba despre Vitalie Pârlog, care în perioada anilor 2006-2009 a fost ministru al Justiţiei. El a fost ales pentru un mandat de cinci ani care nu poate fi prelungit. Serviciul de Informaţii şi Securitate a rămas fără conducere la sfârşitul lunii octombrie a acestui an, după ce mandatul fostului şef Mihai Balan a expirat.

Andrian Candu, coaliţia de guvernare, Parlament, Remanieri guvernamentale, retrospectiva politicătoate TAG-urile
Politică
Politică