Retrospectiva politică: Cele mai importante evenimente din această săptămână
Săptămâna care se încheie a fost marcată de mai multe evenimente politice. Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi premierul Pavel Filip au prezidat şedinţa comună a Parlamentului şi Guvernului. La reuniune au participat membrii cabinetului de miniştri şi preşedinţii comisiilor parlamentare. Participanţii au discutat despre gradul de realizare a angajamentelor faţă de Uniunea Europeană, controlul parlamentar asupra legilor şi domeniile prioritare pentru implementarea reformelor.
De asemenea, s-au referit la proiectele care urmează să fie elaborate, precum noua Lege a salarizării şi perfecţionarea legislaţiei în domeniul educaţiei. S-a vorbit şi despre succesele şi restanţele realizării Planului legislativ pentru implementarea Acordului de Asociere cu UE, dar şi despre procesul de raportare către structurile europene a informaţiilor despre implementarea reformelor.
Tot în această săptămână, Partidul Democrat a anunţat că vrea să reformeze instituţiile de drept, pentru a reduce presiunile asupra mediului de afaceri. Propunerea va sta la baza unei inițiative legislative, însă înainte de asta va fi supusă dezbaterilor publice.
Potrivit documentului elaborat de Ministerul Justiției, dacă un agent economic a comis o infracțiune, dar își va recunoaște vina și va achita prejudiciul adus statului, atunci va scăpa de urmărire penală. Conturile firmei nu vor fi blocate, iar el își va putea continua activitatea comercială. În caz că agentul economic va încălca legea din nou, nu va mai fi iertat și se va alege cu dosar penal.
Iar în cadrul şedinţei Cabinetului de Miniştri din această săptămână, s-a decis că aproximativ 65 de mii de cetățeni care s-au pensionat în perioada anilor 2009 - 2011 vor ridica pensii mai mari din 1 noiembrie. În jur de 58 de mii de pensionari vor primi cu 17 la sută mai mulţi bani, sau cu 255 de lei în plus.
De asemenea, alocațiile repartizate pentru șase mii de persoane cu dizabilităţi vor creşte cu 28 de procente, ceea ce înseamnă că lunar aceştia vor avea în buzunare cu 275 de lei mai mult. Aceasta este cea de-a doua etapă de valorizare a pensiilor.