Retrospectiva politică: cele mai răsunătoare evenimente ale săptămânii
Săptămâna aceasta, Judecătoria sectorului Buiucani a prelungit cu 30 de zile termenul de arest pentru fostul premier Vlad Filat.
Magistraţii au decis: Vlad Filat rămâne în arest pentru încă 30 de zile
Decizia de a prelungi termenul de arest în cazul fostului premier a fost pronunţată la cererea procurorilor, care consideră că liberal-democratul ar putea exercita presiuni asupra martorilor, în dosarul în care este acuzat de corupere pasivă şi trafic de influenţă.
DOSARUL BEM. Decizia Curţii de Apel Chişinău în cazul ex-preşedintelui băncii Grigori Gacikevici
În această săptămână, Curtea de Apel a menținut decizia primei instanțe privind plasarea în arest prevenitiv pentru 30 de zile a fostului șef al BEM Grigori Gacikevici.
Andrian Candu: Milioanele furate din cele trei bănci cu probleme sunt recuperate zilnic
Iar președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat la un post privat de televiziune, că banii furaţi din Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank sunt recuperaţi zilnic, în anumite proporţii.
Petrenco şi camarazii săi vor petrece Revelionul după gratii
La mijlocul săptămânii, judecătoria sectorului Râşcani a prelungit cu 90 de zile termenul de arest pentru Grigore Petrenco, Mihail Amerberg şi Pavel Grigorciuc. Liderii mișcării Antifa sunt cercetaţi penal pentru dezordini în masă şi riscă până la trei ani de puşcărie sau amenzi de până la 20.000 de lei.
ANRE ARE CONDUCERE. Curtea Constituţională a abrogat hotărârea Parlamentului (VIDEO)
Iar magistraţii Curţii Constituţionale au declarat miercuri neconstituţională hotărârea Parlamentului prin care a fost anulată decizia de numire a directorilor ANRE în funcție. Judecătorii şi-au motivat hotărârea prin faptul că actul este consumat şi nu poate fi anulat.
O nouă formă de combatere a corupţiei. SIS îşi va avea agenţii săi în cadrul ministerelor
Miercuri, în cadrul ședinței de Guvern, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Balan, a anunțat că în 17 ministere şi instituţii publice de la Chişinău vor fi detaşaţi ofiţeri ai SIS.
Iar în Parlament, deputatul socialist Vlad Bătrîncea a rupt harta României Mari în semn de protest faţă de un ordin emis de Ministerul Educaţiei.
În replică, deputata Partidului Liberal Alina Zotea a expediat un demers președintelui României, Klaus Iohannis, prin care solicită să-l declare "persona non grata" pe socialist.