Retrospectiva politică. Treci în revistă cele mai importante momente ale săptămânii
Alegerea şefului statului a fost principalul subiect pe agenda politică moldovenească din această săptămână. Dar liderii coaliţiei de guvernare nu au identificat, nici de aceasta data, un candidat pentru preşedinţie şi nici nu au stabilit data alegerilor.
Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană au declarat, încă săptămâna trecută, că renunţă la referendum şi revin la alegerea preşedintelui în Parlament. Potrivit unei înţelegeri, pe 16 februarie, la prima şedinţă legislativă din sesiunea primăvară-vară, AIE urma să stabilească data alegerilor prezidenţiale.
O altă decizie a fost şi negocierea cu grupul Dodon în vederea identificării unui candidat. O primă întâlnire a şi avut loc, acum trei zile, după ce liberalii i-au acuzat pe colegii de coaliţie că negociază pe furiş. PL a anunţat că nu va propune o candidatură, întrucât nu pretinde la funcţia supremă în stat.
Mai mult, Mihai Ghimpu a declarat că ar trebui identificat mai întâi un candidat şi apoi să fie stabilită data alegerilor. Dar, acest lucru nu s-a întâmplat până la şedinţa de joi a deputaţilor. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a propus, totuşi, data de 15 martie pentru alegerea şefului statului. Supăraţi pe colegii de coaliţie, că nu ţin cont de poziţia lor, liberalii au părăsit şedinţa.
Deputaţii au încercat şi vineri să stabilească data, dar n-au reuşit. Marian Lupu a acceptat amânarea discutării acestui subiect până joia viitoare, aşa cum au cerut liberalii. Lupu susţine că dacă nu se va găsi un consens, atunci va forţa nota la maximum pentru a nu permite tergiversarea soluţionării acestei probleme. Liberalii o ţin una şi bună. Ei spun că nu vor vota pentru o nouă dată a scrutinului până când nu va fi găsit un candidat pentru şefia ţării, acceptat de toate părţile.