Retrospectiva primei şedinţe a Parlamentului. Opoziţia a protestat şi care a fost REPLICA PAS (FOTOREPORT)
Embed:
Ședința de constituire a noului Parlament nu a fost pe placul opoziţiei parlamentare. După discursul şefului statului, deputaţii PAS au cerut o pauză până joi. Opoziţia a protestat, şi a calificat şedinţa drept o platformă electorală pentru Maia Sandu. În replică, cei de la PAS susţin că pauza ar fi fost coordonată cu opoziţia.
Ceremonia a început cu onorarea imnului de stat, iar preşedintele Curţii Constituţionale a anunţat despre validarea mandatelor aleşilor.
"În analiza sa, Curtea nu a constatat încălcări de natură să influențeze rezultatele votării", a spus Domnica Manole, preşedintele Curţii Constituţionale.
Președintele Maia Sandu a subliniat care ar trebui să fie prioritatea organelor de conducere ale statului.
"Declar toleranță zero față de corupție, la orice nivel și în orice instituție. Pentru cei corupți și compromiși am un mesaj simplu: Nu încercați să opuneți rezistență, n-o să puteți să vă ascundeți după vorbe despre independența justiției. Majoritatea parlamentară, noul Guvern și președintele vor lucra împreună pentru ca nimeni să nu fie mai presus de lege", a spus preşedintele ţării.
Șeful statului a trasat obiectivele noului Parlament şi viitorului Guvern.
"Ordinea trebuie începută din parlament, de aici începe schimbarea pe care o așteaptă oamenii. În calitate de președinte, cer mai multă responsabilitate în serviciul public", a subliniat Maia Sandu.
După discursul de mai bine de jumătate de oră a președintelui, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a solicitat ca ședința să fie reluată joi, fapt ce a nemulţumit opoziția.
"Noi propunem ca în zilele următoare să decidem asupra componenței nominale, a comisiilor, președinții, vicepreședinții, secretarii, membrii biroului permanent și să revenim în ședință joi la orele 10", a menţionat Igor Grosu.
"Noi nu înțelegem pentru ce ne-ați întrunit astăzi. Fiți responsabili, unde plecați, colegi? Ați convocat această ședință pentru ce? Pentru ca o persoană să aibă discurs pe parcurs de jumate de oră, 40 de minute? Pentru aceasta, această ședință a avut acum loc? Rușine", a punctat Vlad Batrîncea, deputat PSRM.
"Stimați colegi, majoritatea a decis să încalce Regulamentul și a părăsit sala. Noi am rămas în minoritate, iar dacă cineva vrea să facă declarații, poftim", a spus Eduard Smirnov, deputat PSRM.
După încheierea ședinței, socialistul Vlad Bătrâncea a declarat că acțiunile majorității parlamentare contrazic ideile din programul electoral.
"Nu am înțeles de ce facțiunea care are peste 60 de deputați astăzi în loc să trecem la proceduri de formare a Parlamentului și să trecem la activitate, a plecat din sală fără a informa când ședințele Parlamentului vor avea loc. Considerăm că este o bătaie de joc, inclusiv și de cetățenii Republicii Moldova, care așteaptă nu discursuri. Gata, campania electorală deja a luat sfârșit", a precizat socialistul.
Igor Grosu a respins acuzaţiile opoziției ca nefondate.
"Noi din bun simț am informat și am consultat cu membrii opoziției, cu cei de la socialiști și comuniști. Ca de obicei, în maniera inconfundabilă, la început au zis da, bine așa și vom face, în ultimul moment s-au răzgândit", a precizat Igor Grosu.
Ședința Legislativului va continua joi, 29 iulie, începând cu ora 10:00.