Reuniune între SUA şi Iran: Secretarul american de stat se va întâlni cu omologul său iranian
Relaţiile dintre Iran şi Occident au început să se dezgheţe. Cel puţin aşa pare după ce Casa Albă a anunţat că secretarul american de stat, John Kerry, urmează să se întâlnească cu omologul său iranian, joi, în cadrul Adunării Generale a ONU. Reuniunea va fi prima la acest nivel din ultimii 30 de ani, după ce Teheranul şi Washingtonul şi-au îngheţat relaţiile diplomatice.
"Ministrul de Externe al Iranului va participa la reuniunea în format 5+1, care va avea loc, în această săptămână, pentru a lua parte la discuţiile pe care le voi prezida. Am mai căzut de acord că urmează să ne mai întâlnim, împreună cu echipele noastre, la Geneva, în luna octombrie", a declarat şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton.
Reuniunea va avea loc în contextul în care noua Administraţie de la Teheran a adoptat un ton conciliant faţă de negocierile privind programul nuclear al Iranului. În ciuda tratativelor din ultima perioadă în formatul 5+1, din care fac parte Marea Britanie, China, Franţa, Rusia şi SUA plus Germania, au fost făcute puţine progrese în acest sens.
În 2012, Uniunea Europeană a aprobat un embargo vizând livrările de ţiţei iranian, pentru a obliga Teheranul să-şi oprească programul nuclear. În replică, Iranul a sistat exporturile de petrol către mai multe ţări.