Reuters: Rebelii libieni au preluat controlul asupra unui oraş de pe linia frontului
Rebelii libieni au preluat controlul asupra oraşului Ajdabiya. Astfel, cu ajutorul raidurilor aeriene ale coaliţiei internaţionale au reuşit să alunge forţele colonelului Muammar Gaddafi din acest punct important de pe linia frontului, relatează Reuters.
Preşedintele american Barack Obama a declarat, astăzi, în discursul său radiofonic săptămânal, că misiunea militară din Libia este clară, concentrată şi limitată. Oficialul i-a asigurat pe concetăţenii săi că acţiunea a dus deja la salvarea a nenumărate vieţi în rândul civililor.
Preşedintele american a reiterat că Gaddafi trebuie să renunţe la atacarea civililor, să-şi retragă forţele şi să permită asistenţei umanitare să ajungă la cei care au nevoie de ea.
Kenneth Clarke, lordul cancelar al Marii Britanii, a avertizat într-un interviu pentru The Guardian că liderul libian Muammar Gaddafi ar putea organiza un atentat de proporţiile celui de la Lockerbie, soldat, în 1988, cu 270 de morţi - pentru a se răzbuna pentru acţiunea comunităţii internaţionale.
Raidurile trupelor lui Gaddafi continuă în Misrata, controlat de rebeli, unde bilanţul morţilor în această săptamână se ridică la 115 persoane, a declarat un locuitor.