Revelion 2022: Țările care au intrat în noul an
În timp ce multe țări sunt pe ultima sută de metri a pregătirilor de Revelion, în alte părți ale lumii, artificiile anunță deja primele clipe ale anului 2022.
Cele mai „grăbite” zone geografice sunt în Oceanul Pacific. Două insule din Kiribati au fost primele care au trecut cumpăna, notează The Sun.
Și insulele Chatham din Noua Zeelandă au trecut în noul an.
Mai multe zone din Noua Zeelandă, între care Auckland și Wellington, sunt în noul an. De asemenea, Tonga și Samoa, țări insulare din Oceanul Pacific, au intrat în 2022.
O mică parte din Rusia se alătură celor deja trecuți în noul an. Anul nou se sărbătorește în est, pe malul Mării Bering, la Anadîr, capitala Districtului Autonom Ciukotka. De asemenea, Fiji e deja în 2022.
Noul an a ajuns și în Australia, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Japonia, China, Filipine și Singapore.