Revelion 2023 în lume. Moment special la Londra pentru regina Elisabeta a II-a. Cehia a renunțat la artificii, în Kiev sunau sirenele
Primele minute din 2023 au fost întimpinate cu focuri de artificii în aproape toată lumea. Australienilor care au oferit un spectacol de 12 minute, le-au făcut concurență serioasă Dubai, Paris și Londra.
În China, mii de oameni s-au adunat în centrul orașului Wuhan pentru a sărbători intrarea în noul an, cu teamă, dar și cu speranță. Praga a renunțat la artificiile din acest an invocând criza economică, în timp ce în Ucraina, încă de la 23.00, oamenii s-au ascuns în adăposturi în timp ce în orașe au sunat alarmele de raid aerian, scrie Digi24.
2023 a ajuns și pe coasta de est a Statelor Unite. La New York, o mulțime imensă a urmărit cu sufletul la gură uriașa bilă din cristale care a coborât, marcând ultimele 60 de secunde ale anului care se încheie. În 2023, tema este „Darul Iubirii”, pentru care au fost create 190 de cristale noi. Acestea au gravate pe ele inimi întrepătrunse, lucrate manual.
Anul trecut, petrecerea a fost organizată, însă cu multe restricții și un număr redus de participanți. Acum, nu există restricții și chiar și vremea a ținut cu miile de petrecăreți. Sunt 8 grade Celsius în New York, la doar câteva zile după ce prin zonă a trecut cea mai puternică furtună de iarnă din ultima jumătate de secol. Organizatorii se așteptau la un milion de participanți.
Urmează să ne anunțe, astăzi, câți oameni au venit în Times Square să se bucure la intrarea în noul an. Primele minute din 2023 au fost întimpinate cu focuri de artificii peste tot în lume. Este deja o tradiție să urmărim spectacolul de Anul Nou din Sidney, considerat cel mai frumos din lume. 12 minute de muzică și explozii colorate, urmărite cu sufletul la gură de toată planeta.
Australienilor le-au făcut concurență serioasă specacolele din Dubai, Paris și Londra. Spectacolul de Revelion de la Londra a avut un moment special dedicat memoriei reginei Elisabeta a II-a. Coroana regală, monograma și chipul suveranei au fost recreate pe cerul Londrei cu sute de drone, în timp ce din difuzoare se auzea familiara voce a fostei suverane.
În Franța, Parisul a organizat un spectacol de artificii de 10 minute, care potrivit estimărilor a fost urmărit de 500.000 de oameni prezenți pe Champs-Élysées.
Capitala cehă, Praga, nu a organizat niciun spectacol în acest an, pe fondul problemelor economice. „Organizarea unui spectacol nu părea potrivită”, a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei Vit Hofman, invocând „situația economică nefavorabilă a multor familii din Praga” și nevoia de a se face economii.
Ploile abundente și vânturile puternice au anulat spectacolele de artificii din principalele orașe din Țările de Jos.
Berlinul a întâmpinat noul an cu focuri de artificii la Poarta Brandenburg.
În Kiev și în marile orașe ucrainene, încă de la 23.00 se auzeau alerte de raid În timp ce sirenele răsunau, mai mulţi oameni din Kiev au strigat de la balcoane: „Glorie Ucrainei! Glorie eroilor!”.
Fragmente de la o rachetă distrusă de sistemele de apărare aeriană ucraineană au avariat o maşină în centrul capitalei, dar nu au fost răniţi sau victime, a declarat primarul Kievului, Vitali Klitschko. Administraţia militară a oraşului Kiev a anunţat că 23 de „obiecte aeriene” lansate de Rusia au fost distruse.
Atacurile au venit la câteva minute după mesajul de Anul Nou al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a spus că 2023 va fi anul victoriei. În China, mii de oameni s-au adunat în centrul Wuhan pentru a sărbători intrarea în noul an, cu speranța că acesta va fi mai bun decât 2022 care a fost „dur”, plin de blocaje și a fost marcat în decembrie de un nou focar major de Covid. Mulți au lansat baloane spre cer în momentul în care a bătut miezul nopții, conform tradiției în orașul din centrul Chinei, și și-au făcut selfie-uri cu prietenii.
„În ultimul an, pandemia a fost foarte puternică, unii dintre membrii familiei mele au fost internați în spital. Sper că vor fi sănătoși în noul an. Acesta este cel mai important lucru”, a spus un elev de liceu din Wuhan, în vârstă de 17 ani. Unii dintre cei prezenți au venit costumați la petrecere, iar aproape toți au purtat măști sanitare.
„Mi-e teamă. Încă îmi era frică când am ieșit în seara asta, dar am vrut doar să ies, pentru că toată lumea a ieșit”, a spus o femeie. Un tânăr din Wuhan a declarat: „A trecut mult timp de când lucrurile nu au mai fost atât de intense”.
În Shanghai, unde au fost blocaje timp îndelungat în 2022, oamenii s-au înghesuit pe pasarela de pe malul râului. „Cu toții am călătorit din Chengdu pentru a sărbători în Shanghai. Am avut deja Covid, așa că acum simțim că este în siguranță să ne distrăm”, a spus un alt tânăr care era însoțit de doi prieteni.