Revelion după gratii la Rusca: Fără şampanie şi focuri de artificii
Deţinutele de la Rusca vor petrece noaptea dintre ani fără şampanie şi focuri de artificii. De asemenea, ele vor fi departe de cei dragi, însă cu speranţa că 2012 şi următorii ani vor trece mai repede. Astăzi în penitenciarul de femei a fost sărbătoare, pe care deţinutele şi-au organizat-o singure.
Vera Vîrlan sărbătoreşte Anul Nou după gratii deja a patra oară. Revelionul îi aminteşte cel mai mult de familie. "Îmi dau lacrimile şi trăiesc numai cu gândul că voi fi eliberată. E foarte greu, e dureros. Nu e Anul Nou cum trebuie să fie acasă. Pentru noi termenul trece, dar şi anii trec, şi copiii cresc mari şi noi nu îi vedem", povesteşte femeia.
Fără să discute între ele, deţinutele au aceeaşi dorinţă. "Unica dorinţă este să fiu eliberată. Să fiu alături de familie şi copii care mă aşteaptă acasă", spune o altă femeie.
De sărbătorile de iarnă deţinuţii au un regim mai lejer, cu multe programe culturale.
"Le dăm posibilitatea condamnatelor să simtă o altă atmosferă decât cea de zi cu zi. O atmosferă mai lejeră", explică directorul penitenciarului, Victor Deviza.
"Totul am făcut cu mâinile noastre. Costumele naţionale sunt croite şi brodate de deţinute", a menţionat asistentul social Anastasia Sava.
În penitenciarul de la Rusca se află 290 de femei. Majoritatea deţinutelor au fost condamnate pentru omor, trafic de persoane şi furt.