Revenit din vacanţa petrecută în Rusia şi Cehia, Vladimir Voronin confundă "revoluţia de catifea" cu "revoluţia de cafenea" VIDEO
Unii dintre deputaţi au ales, în această vară, două destinaţii de vacanţă. Printre ei se numără şi liderul comunist Vladimir Voronin. Preşedintele PCRM s-a întremat, mai întâi, la o staţiune balneară din Federaţia Rusă. Apoi, în mod tradiţional, Voronin a mers să bea apă minerală la izvoarele de la staţiunea Karlovy Vary, din Cehia.
În iulie, discuţiile privind vacanţa deputaţilor a fost motiv de ceartă în Parlament. Comuniştii nu se dădeau duşi în concediu şi spuneau că sunt gata să muncească toată vara pentru binele ţării. Dar, ieşit în concediu, liderul lor, Vladimir Voronin, a ales să se odihnească şi în Rusia, şi în Cehia.
"Eu m-am odihnit la Kislovodsk, acolo am făcut în special tratament. Dar m-am odihnit, timp de 10 zile, în oraşul Karlovy Vary. Rezultatele odihnei nu se simt dintr-o dată, trebuie să treacă timp", a spus liderul PCRM.
După ce a căpătat forţe noi, Vladimir Voronin nu se mai avântă să organizeze, în această toamnă, o revoluţie de catifea, aşa cum anunţa înainte de concediu. Mai mult, el confundă "revoluţia de catifea" cu "revoluţia de cafenea".
"Terminologia revoluţiei de “cafenea” trebuie să fie conştientizată de toţi cei care au auzit de această terminologie. Revoluţia de catifea înseamnă în primul rând revoluţie paşnică", a menţionat acesta.
Deputaţii au ieşit în vacanţă pe 12 iulie. Sesiunea de toamnă a Legislativului va începe pe 2 septembrie.
- Fostul comunist Vadim Mişin nu crede că PCRM va organiza o revoluţie de catifea în această toamnă
- PCRM anunţă din nou proteste. Leancă: Dacă vor depăşi cadrul legal, vor fi sancţionaţi (VIDEO)
- Guz a revenit din vacanţa petrecută cu iubita sa. Să fie oare luna de miere dinaintea nunţii?
- Dansatoarele unui club de striptease din Rusia îşi vor dona salariile unei tabere pentru copii din Crimeea