Revista presei: Autorul atacurilor sângeroase din Norvegia nu este schizofrenic
Au fost condamnaţi după 18 ani de la comiterea crimei. Este vorba despre doi britanici acuzaţi că în 1993 au permis uciderea unui tânăr de culoare, scrie New York Times. Cei doi au primit 14 şi, respectiv, 15 ani de detenţie.
Anders Breivik, autorul atacurilor sângeroase din Norvegia nu este bolnav psihic, susţin expertii care-l monitorizează, potrivit BBC. Diagnosticul enunţat vine să-l contrazică pe cel anterior prin care se arăta că acesta suferă de schizofrenie.
Adevărul scrie astăzi despre progresele României, la cinci ani de la integrarea în Uniunea Europeană. Ţara a cheltuit aproape 5 la sută din banii alocaţi de Bruxelles, în Schengen încă nu a intrat, iar cetăţenii români nu au dreptul la muncă în statele bogate. Deşi are o justiţie sub presiune, ţara are însă o economie mai stabilă.
Statele europene se îndreaptă tot mai mult către impunerea unui embargo pe petrolul iranian, dacă autorităţile de la Teheran nu renunţă la programul nuclear. Decizia finală va fi luată până la sfârşitul acestei luni, scrie publicaţia franceză Le Monde. Ca reacţie, autorităţile iraniene au anunţat blocarea Strâmtorii Ormuz, pe unde trece aproape 40 la sută din traficul maritim petrolier mondial.
Liderul opoziţiei ruse, Serghei Udalţov a fost eliberat după 25 de zile petrecute în închisoare, scrie RIA Novosti. Udalţov a fost arestat pentru că a participat la un protest neautorizat organizat după alegerile parlamentare din 4 decembrie.