Revista presei: Autorităţile iraniene vor să trimită o maimuţă în spaţiu
Mangnatul Bill Gates a fost amendat şi alungat din Brazilia, în timpul unei călătorii în Amazon. Potrivit El Periodico, echipajul ambarcaţiunii pe care se afla miliardarul nu avea permise de muncă.
Iranul vrea să trimită o maimuţă în spaţiu, potrivit RIA Novosti. Animalul urmează să fie trimis pe orbită într-o capsulă de o rachetă Kavoshgar 4, testată în luna martie. Puterile occidentale suspectează Teheranul că îşi foloseşte programul spaţial pentru a dezvolta rachete balistice.
Biblioteca Naţională Britanică a cumpărat 40.000 de scrisori, în variantă electronică, ale poetei Wendy Cope. Cotidianul The Independent scrie că această achiziţie este cea mai mare din istoria bibliotecii şi se ridică la peste 35.000 de euro.
În urma protestelor violente din Nigeria, izbucnite după alegerile prezidenţiale din 18 aprilie, aproximativ 50.000 de oameni şi-au părăsit locuinţele. Crucea roşie susţine că numai într-o sinugră zi numărul refugiaţilor a crescut la aproape 48.000, relatează BBC.
Iar în Franţa, mai mulţi escroci au încercat să sustragă două milioane de euro din conturile preşedinţiei franceze, titrează Le Figaro. Se pare că unul dintre aceştia s-a dat drept angajat al serviciului financiar şi a intrat în posesia numărului contului bancar.