REVISTA PRESEI. Cum au fost reflectate atentatele de la Bruxelles de PUBLICAŢIILE INTERNAŢIONALE
Atentale de la Bruxelles reprezintă un semn în plus că idealurile europene sunt tot mai greu de apărat. De asemenea, pentru a combate terorismul este nevoie de unitate globală.
Este mesajul titrat în majoritatea publicațiilor internaţionale, care țin prima pagină și reflectă, în continuare, filmul evenimentelor tragice.
Editorialiștii de la The Guardian notează că atentatele de la Bruxelles sunt un bun prilej pentru teroriști de a arăta că ei încă pot să polarizeze lumea cu violență. Nu este atât vorba despre răzbunare, cât despre demonstrarea forței.
"La Libre" oferă o analiză similară. Jurnaliștii scriu că arestarea lui Salah Abdeslam ar putea fi elementul declanșator, care ar fi condiționat dezlănţuirea terorii în inima Europei.
Iar "Le Parisien" scrie că vecinii Belgiei își sporesc securitatea pe fondul amenințărilor teroriste. Franța, Germania, Marea Britanie au introdus controale draconice la frontiere. De asemenea, la Paris și Berlin au fost create celule de criză.
Atentatele de astăzi au bulversat și piețele europene, scriu cei de la "Gazeta.ru", iar jurnaliștii de la "Le figaro" se întreabă de ce autoritățile belgiene nu au fost suficient de precaute și nu au prevenit o asemenea tragedie.
Editorialiștii de la publicația rusească TASS scriu, citând un oficial rus, că atentatele de la Bruxelles reprezintă un atac masiv asupra Europei.