Revista presei: Danemarca introduce taxa pe grăsimi
În Marea Britanie a fost abrogată legea privind pensionarea obligatorie la vârsta de 65 de ani. Potrivit The Telegraph, măsura face parte dintr-un program prin care guvernul laburist îşi propune să crească vârsta de pensionare.
Senatul francez a ales primul preşedinte socialist din istorie, titrează cotidianul Le Figaro. Este vorba despre Pierre Bel care a fost votat de 179 de deputaţi, fiind desemnat în calitate de şef al Camerei Superioare a Legislativului francez. Oficialul şi-a întărit astfel şansele la o victorie în faţa lui Nicolas Sarkozy la alegerile prezidenţiale din 2012.
Danemarca a devenit prima ţară din lume care introduce taxa pe grăsimi, scrie publicaţia Time. În aşa mod, danezii vor fi nevoiţi să plătescă 2,15 euro în plus la fiecare kilogram de grăsimi saturate. În consecinţă, consumatorii au luat cu asalt magazinele pentru a-şi face provizii de unt, carne şi pizza.
Statele Unite ale Americii au blocat un ajutor în valoare de 200 de milioane de dolari pentru Palestina. Potrivit The Independent Daily, decizia a fost luată de Concresul american, după ce preşedintele statului palestenian, Mahmoud Abbas, a depus o cerere de aderare la ONU.
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a renunţat la negocierile de pace cu talibanii, relatează The Huffington Post. Karzai a decis să se concentreze pe dialogul cu Pakistanul, după uciderea fostului preşedinte, care se ocupa de tratative. Se ştie că majoritatea liderilor talibani locuiesc în sudul Pakistanului şi se bucură de protecţia autorităţilor de la Islamabad.