Revista presei: Economia spaniolă a ieşit din recesiune în al treilea trimestru al acestui an
Reprezentanţi ai ONU, SUA şi Rusiei se vor reuni la Geneva, pe 5 noiembrie, pentru a pregăti conferinţa de pace pentru Siria. Informaţiile au fost oferite de către un oficial american, citat de agenţia Reuters.
Activiştii Greenpeace care au încercat să pătrundă pe o platformă petrolieră rusă vor fi acuzaţi de huliganism şi nu de piraterie. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Comisiei de anchetă, Vladimir Markin, scrie Vesti.ru. Potrivit legislaţiei ruse, suspecţii riscă până la şapte ani de închisoare.
Parlamentul European cere ca persoanele condamnate definitiv pentru crimă organizată, corupţie şi spălare de bani să nu mai aibă acces la licitaţii publice. Eurnonews subliniază că unii deputaţi optează şi pentru crearea unei procuraturi europene, ca măsură împotriva crimei organizate transfrontaliere.
Economia spaniolă a ieşit din recesiune în al treilea trimestru al anului, anunţă BBC. În iulie şi septembrie a fost înregistrată o creştere de 0,1 la sută datorită majorării exporturilor.
Dolarul a ajuns până la cea mai joasă cotaţie din ultimele nouă luni, în raport cu valutele principale, după ce statisticile din SUA au aratăt că numărul angajărilor din septembrie a fost mai mic decât era anticipat. Potrivit Reuters, Guvernul american preconiza că în septembrie se vor face 180.000 de angajări, însă datele oficiale arată că numai 148.000 de locuri de muncă au fost create.