Revista presei: Fiica Iuliei Timoşenko evocă riscul unei dictaturi în Ucraina
Fiica Iuliei Timoşenko evocă riscul unei dictaturi în Ucraina, titrează România Liberă. Evghenia Timoşenko susţine că în cazul în care misiunile de observatori vor declara că alegerile legislative de duminica viitoare nu sunt libere şi corecte, am putea vedea legitimarea unei dictaturi ucrainene, iar atunci va fi cu adevărat prea târziu pentru a salva democraţia acestui stat.
Silvio Berlusconi, fondatorul principalului partid politic din Italia, "Poporul Libertăţii", a anunţat că nu va mai candida în următorul scrutin legislativ pentru funcţia de premier. Corriere de la Serra scrie că astfel, fostul şef al Executivului a pus capăt speculaţiilor privind intenţiile sale politice. Italia, condusă în prezent de Cabinetul tehnocratului Mario Monti, probabil va organiza alegeri legislative anticipate în primăvara anului 2013, iar PdL rămâne una dintre principalele forţe politice din Peninsulă.
Liderul opoziţie ruse, Alexei Navalinîi a depus o plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului împotriva oficialilor ruşi. BBC scrie că cererea activistului are legătură cu faptul că autorităţile ruse au încălcat dreptul la libera întrunire, la libertate şi securitate atunci când au disperstat protestatarii adunaţi în Piaţa Bolotnaia pe 6 mai.
Bărabatul care planifica un atac terorist pe Aeroportul din Los Angeles, Statele Unite ale Americii, în anul 1999 îşi va petrece următorii 37 de ani după gratii. Ria Novosti scrie că este vorba despre algerianul Ahmed Ressam, care a recunsocut anterior că a petrecut o perioadă de timp într-o tabără de antrenamente din Afgansitan.
Germania cere Greciei să-şi sacrifice suveranitatea. Ziarul Financiar informează că pe lângă noi reduceri masive de cheltuieli cerute de creditori în schimbul unei tranşe vitale din ajutorul financiar internaţional, Germania propune Greciei cedarea unei părţi din suveranitatea bugetară şi acceptarea unui control economic mai sever.