Revista presei: Francezii au votat pe fondul crizei din Zona Euro
Aproximativ 80 la sută dintre cei peste 44 de milioane de francezi cu drept de vot s-au prezentat duminică la urne. Cifra este cu doar patru puncte procentuale mai mică decât prezenţa înregistrată în 2007 scrie The New York Times.
Francois Hollande l-a "bătut" pe Nicolas Sarkozy în primul tur al scrutinului, titrează The Telegraph. Cei doi rivali au acum în faţă două săptămâni pentru noi confruntări. Acestea vor include organizarea unei dezbateri televizate, faţa-n faţă, pe 2 mai.
Votul de duminică a fost un vot al crizei este de părere Nicolas Sarkozy, citat de Le Figaro. Preşedintele în exerciţiu a salutat comportamentul civic al francezilor care s-au prezentat în număr mare la urne. El a mai subliniat că aceştia au votat pe fondul crizei, care a demonstrat suferinţa lor.
Alegătorii au votat în contextul unei crize a zonei euro tot mai acute şi a unui şomaj în creştere în Hexagon, scrie Adevărul. Iar de ziua alegerilor, vremea la Paris a fost în deplin acord cu starea de spirit a alegătorilor: enervantă, ploioasă şi total atipică, mai scrie publicaţia.
Hollande şi Sarkozy umăr la umăr în alegerile prezidenţiale. Cu aproape toate voturile numărate cei doi se situaează la o distanţă de aproximativ un procent unul de celălalt scrie RIA Novosti.