Revista presei: Franţa a cheltuit 100 de milioane de euro pentru operaţiunile militare din Libia
În trei luni, Franţa a cheltuit 100 de milioane de euro în cadrul intervenţiei în Libia.
Guvernul francez a făcut această estimare în contextul contestării intervenţiei armate de către mass-media din ţările membre ale coaliţiei internaţionale. Potrivit ministrului francez al Apărării, suma enormă este suportată de Guvern. Oficialul a mai adăugat că aviaţia franceză efectuează aproximativ 200 de zboruri pe săptămână.
Preşedintele american, Barack Obama, va anunţa astăzi planul Statelor Unite de retragere a trupelor din Afganistan, scrie BBC. Odată ce alegerile prezidenţiale sunt tot mai aproape, Congresul american a cerut finalizarea intervenţiei militare de zece ani din această ţară.
Prima Doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, l-a vizitat acasă pe fostul preşedinte sud-african, Nelson Mandela, relatează France 24. Soţia liderului de la Casa Albă a mers însoţită de mama sa şi cele două fiice ale cuplului prezidenţial american. Deţinătorul unui premiu Nobel pentru Pace, Nelson Mandela, în vârstă de 92 de ani, a fost primul preşedinte de culoare al Africii de Sud.
Doi muncitori români au murit, după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în Laponia. Accidentul a avut loc pe o şosea dintr-o zonă izolata din Laponia suedeză. Potrivit unui cotidian local, doi oameni au murit pe loc, iar alţii opt au fost răniţi.