Revista presei: Grecia a fost cobaiul care a speriat Europa
Valoarea bunurilor produse în Statele Unite a depăşit nivelul anterior recesiunii după 15 trimestre. Bloomberg notează că această perioadă este de trei ori mai lungă decât media pentru cele 10 redresări economice care au avut loc după cel de-al Doilea Război Mondial.
După ce Grecia a fost salvată toată atenţia se îndreptă acum spre Italia. The "New York Times" scrie că premierul italian a testat pentru prima oară interesul investitorilor pentru datoriile statelor europene după acordul anticriză. Rezultatul a fost dezamăgitor, în condiţiile în care Italia a vândut obligaţiuni record, în valoare totală de 7,93 miliarde de euro.
Investitorii străini retrag tot mai mulţi bani din Rusia. "Kommersant" subliniază că piaţa rusă de acţiuni continuă să piardă investitori occidentali. Numai în ultima săptămână, ei au restras 54 de milioane de dolari. Publicaţie mai scrie că aceasta este cea de-a patra lună de retrageri masive din fonduri a căror valoarea s-a ridicat la aproape 3 miliarde de dolari.
„Grecia a fost cobaiul care a speriat Europa, iar, de obicei, în urma unui experimet cobaiaul sfârşeşte mort.” "România Liberă" notează că noul acord de reducere a datoriei elene nu poate stopa recesiunea.
Uniunea Europeană aşază taxa pe tanzacţii financiare de masa discuţiilor reuniunii G20, care va avea loc săptămâna viitoare. "Adevărul" relatează că reprezentanţii Comisiei Europene au anunţat că una dintre priorităţile UE va fi introducerea la nivel global a unei taxe pe tranzacţii financiare, care are drept scop obţinerea unei creşteri economice la nivel global.