Revista presei: Grecia aproape de faliment
Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a anunţat că FBI se va ocupa de atacurile cibernetice asupra conturilor de mail ale mai multor oficiali. Hackerii au încercat să fure parolele unor demnitari şi persoane publice. Google a detectat însă atacul şi a reuşit să-l combată la timp. Investigatorii americani presupun că atacul informatic a fost orchestrat de hackeri din China.
Le Monde scrie că fostul comandant al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, se află în spitalul închisorii Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie din oraşul Haga. Generalul urmează să apară astăzi în faţa magistraţilor. Încă de când a fost reţinut, s-a vehiculat că starea de sănătate a lui Mladic este proastă. Acesta este acuzat de genocid şi crime de război.
Agenţia Moody's a redus cu trei niveluri ratingul Greciei, scrie publicaţia românească Gândul. Acum, nivelul Republicii Elene este la doar cinci trepte de calificativul care reprezintă falimentul. Rating-ul actual al Greciei exprimă o posibilitate de 50 la sută ca statul elen să intre în faliment sau să fie forţat să îşi restructureze datoria publică, pentru a evita intrarea în incapacitate de plată.