Revista presei: Guvernul israelian adoptă măsuri de austeritate din cauza crizei economice
Numărul turiştilor străini în Grecia a scăzut cu 11% în primele cinci luni ale anului faţă de perioada corespunzătoare din 2011. Potrivit Money.ro, reducerea este cauzată de percepţia externă a ţării pe fondul crizei datoriilor de stat.
Guvernul israelian recurge la măsuri de austeritate pentru a face faţă crizei, ce afectează şi statul evreu, scrie publicaţia Kommersant. Printre deciziile executivului se numără creşterea TVA-ului cu un punct procentual, creşterea impozitului pe venituri şi reducerea bugetelor tuturor ministerelor.
Jumătate din firmele din Macedonia au conturile îngheţate. Potrivit Balkan Insight, oamenii de afaceri au cerut guvernului să ofere credite mai favorabile companiilor, în aşa fel încât să rămână solvabile şi să poată supravieţui cererii reduse de pe piaţă.
Delegaţia FMI, a Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale îşi încep astăzi cea de-a şasea misiune de evaluare a acordului de tip preventiv în România. Potrivit publicaţiei Adevărul, oficialii vor descoperi, după o lună de tensiuni politice, o economie cu perspective de creştere erodate şi un leu mult mai slab.
Sute de milioane de dolari ai contribuabililor americani oferiţi Afganistanului pentru reconstrucţia infrasctructurii ţării au fost cheltuiţi ineficient. BBC citează un raport prezentat în Congresul american. Potrivit acestuia, infrastructura Afganistanului ar putea să NU fie pregătită în totalitate până la retragerea definitivă a trupelor americane în 2014.