Revista presei: Iarna nemulţumirii din România nu se va transforma într-o vară glorioasă
Secretatul american al apărării a recunoscut public, pentru prima dată, că un doctor pakistanez a oferit Statelor Unite informaţii vitale pentru capturarea lui Osama bin Laden, relatează Al Jazeera. În context, oficialul şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu starea doctorului, care a fost arestat şi acuzat de trădare de către autorităţile pakistaneze.
Armata americană este incapabilă să oprească programul nuclear iranian. Cotidianul Wall Street Journal citează surse militare din Statele Unite, potrivit cărora, bombele americane anti-buncăr, cele mai puternice, nu pot distruge instalaţiile subterane fortificate din Iran, unde Teheranul ar desfăşura activităţi de producere a armei atomice. Bombele antibuncăr de care dispune armata americană au fost fabricate în mod special pentru a distruge unele instalaţii iraniene şi nord-coreene.
Cancelarul german, Angela Merkel, va participa la mitingurile electorale ale preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, din primăvară, relatează publicaţia franceză Le Monde. Cel puţin asta reiese din discursul secretarului general al partidului creştin-democrat din Germania. Formaţiunea lui Merkel îşi exprimă astfel susţinerea pentru Nicolas Sarkozy, considerat persoana potrivită pentru Palatul Elysée.
The Economist prevede un viitor sumbru pentru România. Potrivit publicaţiei, iarna nemulţumirii din România are puţine şanse să se transforme într-o vară glorioasă, pe fondul împrumuturilor contractate şi a perspectivelor economice sumbre din întreaga regiune. În acest sens, cotidianul britanic precizează că România a contractat un alt împrumut de 5 miliarde de dolari de la FMI, în afară de pachetul de 27 de miliarde convenit în 2009 cu UE şi FMI.
Şase pasageri americani, aflaţi pe vasul Concordia, cer companiei care opera croaziera despăguri în valoare de 460 milioane de dolari, scrie Adevărul. Compania a decis să acorde despăgubiri de 14 mii de dolari pentru pasagerii de pe vas, dar se pare că turiştii americani nu au fost mulţumiţi de această sumă, pe care refuză să o accepte.