Revista Presei: În Norvegia a fost descoperit un imens zăcământ de petrol
Un imens zăcământ de petrol, care ar putea conţine 300 de milioane de barili de ţiţei extractibil, a fost descoperit în Norvegia. Business Insider scrie că zăcământul a fost numit Havis şi este considerat a fi de aceleaşi dimensiuni cu altul, descoperit în aprilie.
Noul şef al Administraţiei de la Casa Albă a fost numit actualul consilier prezidenţial pentru buget, Jack Lew. Publicaţia The New York Times notează că sarcina princiaplă a noului şef al Administraţiei este de a-l ajuta pe preşedinte să elaboreze bugetul federal.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a confirmat că Iranul a început să producă uraniu îmbogăţit, la un nivel de puritate de 20 la sută, la instalaţiile sale de la Fordo. Ziarul The Telegraph notează că materialul nuclear din instalaţii rămâne sub supravegherea agenţiei, iar uraniul este utilizat doar în scopuri civile.
Preşedintele Băncii Naţionale a Elveţiei, Philipp Hildebrand, a demisionat în urma scandalului tranzacţiilor valutare controversate efectuate de soţia sa. Reuters relatează că femeia, fost trader la un fond speculativ, a cumpărat dolari în valoare de 400.000 de franci elveţieni, cu puţin timp înainte ca Banca Naţională să stabilească un curs minim pentru euro în comparaţie cu dolarul.
Preşedintele statului african Guineea-Bissau, Malam Bacai Sanha, a încetat din viaţă într-un spital din Paris. BBC scrie că oficialul, în vârstă de 64 de ani, a fost dus în Franţa pentru tratament medical la finele lunii noiembrie după ce a fost internat în stare gravă. Boala sa nu a fost făcuta publică niciodată, dar se ştia că acesta suferă de diabet.