Revista presei internaţionale: Bashar al-Assad a spus care este prioritatea ţării sale
Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a declarat că eliminarea terorismului este cea mai importantă prioritate a țării sale, titrează TASS. Acesta a subliniat că va discuta cu opoziția doar după ce situația va deveni stabilă.
Armata turcă a atacat poziţii ale miliţiilor kurde în nordul Siriei, pentru a opri avansarea acestora spre frontieră, scrie The Washington Post. Țintele tucilor au fost Unităţile de Protecţie Populară, susţinute de Statele Unite. Combatanţii kurzi nu au ripostat.
Premierul sârb a declarat la Moscova că Serbia nu va impune sancțiuni Rusiei, în pofida numeroaselor solicitări venite din întreaga lume, scrie RIA Novosti. Din contra, cooperarea dintre cele două state se va intensifica, în special în sectorul gazelor naturale.
Statele Unite nu vor ezita să recurgă la operaţiuni terestre în Irak şi Siria, împotriva jihadiştilor din Statul Islamic, relatează Digi24. Asta deşi președintele Barack Obama a declarat în repetate rânduri că nu vrea să trimită trupe la sol în aceste țări.
Totuşi, săptămâna trecută, armata americană a intervenit în Irak, pentru eliberarea a 70 de persoane, ţinute captive de militanţii Statului Islamic.
Austria va construi bariere tehnice la graniță cu Slovenia, pentru a ține sub control fluxul de refugiați, a anunțat ministrul de Interne austriac, citat de Reuters. Potrivit autorităților slovene, aproximativ 14.500 de refugiați se află în prezent pe teritoriul țării.