Revista presei internaţionale: BBC scrie că sindicatele şoferilor de camioane din Grecia au votat ieri stoparea grevei, care a durat o săptămână
Sindicatele şoferilor de camioane din Grecia au votat ieri stoparea grevei, care a durat o săptămână. Reprezentanţii organizaţiei au acceptat să negocieze cu membrii Guvernului.
Şoferii de camioane au început greva, fiind nemulţumiţi de decizia guvernului elen de liberalizare a acestui sector al economiei, cerută de FMI. BBC scrie că greva a afectat turismul şi a creat probleme în aprovizionarea ţării cu petrol. Şoferii s-au văzut nevoiţi să se întoarcă la muncă, după ce săptămâna trecută Executivul de la Atena a emis o dispoziţie, potrivit căreia aceştia pot fi arestaţi sau chiar îşi pot pierde licenţa de funcţionare.
Peste 2.000 de militari şi 100 de unităţi de tehnică au fost implicaţi în stingerea incendiilor, din regiunea Moscovei. Potrivit Rosiiskaia Gazeta, sâmbătă preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, i-a ordonat ministrului Apărării, Anatoli Serdiukov, să intervină. Militarii nu trebuie să permită focului să se apropie de zonele depozitelor de muniţii şi combustibil.
Absorbţia fondurilor europene a fost cheia rezistenţei economiei poloneze în faţa recesiunii, scrie Ziarul Financiar. Cotidianul românesc aminteşte că Polonia a înregistrat în 2009 o creştere a PIB-ului cu 1,8 la sută, datorită utilizării celor 4,1 miliarde de euro, din fondurile UE. Cu toate acestea, premierul Donald Tusk îşi doreşte o majorare a cotei TVA de până la 23 de procente.
Numărul victimelor inundaţiilor din Polonia a crescut până la 1.100 de oameni. The Guardian scrie că încă cel puţin 27 de mii de oameni rămân blocaţi de ape. Guvernul american a promis ieri Pakistanului o asistenţă umanitară în valoare de 10 milioane de dolari.