Revista presei internaţionale: Catastrofa aviatică din estul Ucrainei ţine primele pagini ale publicaţiilor
Tragedia produsă în estul Ucrainei, unde cel puţin 295 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion din Malaezia, ţine primele pagini ale publicaţiilor internaţionale.
UE îndeamnă toate părţile să coopereze într-o anchetă privind prăbuşirea avionului malaezian, informează Mediafax cu referire la declaraţia şefei diplomaţiei europene. Catherine Ashton s-a arătat şocată de cele întâmplate şi a exprimat speranţa că toate circumstanţele legate de tragedie vor fi elucidate în cel mai scurt timp.
Insurgenţii din regiunea Doneţk au propus încheierea unui armistiţiu cu armata ucraineană, pe durata anchetării circumstanţelor în care a fost doborât avionul prăbuşit în estul ţării, scrie Interfax. Potrivit acestora, acordul de pace este necesar pentru ca toate probele să rămână intacte.
La bordul avionului prăbuşit în regiunea Doneţk se aflau 80 de copii, scrie RIA Novosti cu referire la publicaţia austriacă Osterreich. Informaţia nu a fost însă confirmată oficial.
Jurnaliştii de la Independent scot în evidenţă faptul că Malaezia a pierdut două aeronave cu pasageri în numai câteva luni. Un alt avion care aparţinea companiei Malaysia Airlines cu 239 de pasageri la bord, a dispărut fără urmă în luna martie. În pofida investigaţiilor la nivel internaţional, cazul nu a fost elucidat.
Externe
- "S-a prăbuşit încă o păsărică!" Liderul Republicii Populare din Doneţk se laudă că a doborât două avioane ucrainene
- "Este grav ce se întâmplă!" EFECTELE prăbuşirii avionului malaezian în Ucraina asupra relaţiilor internaţionale
- Tragedie aviatică produsă în Ucraina. Autorităţile ucrainene consideră accidentul un atentat terorist