Revista presei internaţionale, despre o amplă reţea de prostituate din România
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut din nou Rusiei să-şi retragă trupele şi artileria grea din regiune, transmite Svoboda. Solicitarea i-a fost adresată ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, în cadrul întrevederii bilaterale de la Bruxelles.
O amplă reţea de prostituate originare din România a fost descoperită în Franţa. Potrivit publicaţiei România Liberă, 30 de oameni din ambele ţări au fost reţinuţi, fiind bănuiţi de proxenetism.
Autorităţile de la Paris au anunţat că trupurile neînsufleţite ale celor 150 de persoane care se aflau în avionul companiei Germanwings, prăbuşit în data 24 martie în Alpii francezi, au fost identificate, scrie USNEWS.
Rusia intenţionează să recurgă la forţă militară pentru a menţine fostele state sovietice în sfera sa de influenţă. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele Georgiei, Ghiorghi Margvelaşvili, notează NewsYahoo.
AGERPRES transmite că premierul Ungariei a declarat la Strasbourg că decizia cu privire la primirea imigranţilor în ţara sa ar trebui să fie aprobată de către cetăţenii de rând.