Revista presei internaţionale: Georgia vrea semnarea Acordului de Asociere cu UE cel târziu în iunie
Georgia vrea semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană cel târziu în iunie, scrie Mediafax. Declaraţia a fost făcută de către ministrul de Externe de la Tbilisi, în cadrul unei vizite la Berlin. Documentul a fost parafat în noiembrie la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.
Retailerul german Metro şi-a închis temporar cele două magazine de tip cash & carry din Peninsula Crimeea, notează ziarul Frankfurter Allgemeine. Compania a refuzat să-şi explice decizia. Experţii spun însă că, cel mai probabil, Metro a închis magazinele pentru a-şi adapta operaţiunile din regiune la legislaţia rusă.
Împotriva lui Alexei Navalnîi, unul dintre liderii opoziţiei din Rusia, a fost deschis un nou dosar, notează vesti.ru. De această dată, bloggerul este acuzat de defăimare de către un deputat. Asta după ce Navalnîi a scris într-o postare pe contul său de Twitter că alesul în cauză este un "narcoman".
Numărul victimelor din cauza protestelor din Venezuela continuă să crească. Reuters scrie, citându-l pe preşedintele Nicolas Maduro, că 40 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza confruntărilor dintre oamenii legii şi manifestanţi. Demonstraţiile au început în luna februarie, populaţia fiind nemulţumită de nivelul scăzut de trai şi starea proastă a economiei.
Procuratura din Milano a acceptat cererea avocaţilor lui Silvio Berlusconi de a-şi ispăşi condamnarea prin muncă în folosul comunităţii. Corriere della Sera scrie că fostul premier italian va afla decizia finală săptămâna viitoare.
Externe