Revista presei internaţionale: Israelul va finaliza construcţia unui "zid electronic"
Producţia petrolieră a Rusiei a atins, în 2012, cel mai înalt nivel de la destrămarea fostei URSS. Anunţul a fost făcut de autorităţile ruse, citate de canalul internaţional de televiziune France 24. Majorarea vine în timp ce producţia de gaze naturale a înregistrat o scădere puternică din cauza stagnării vânzărilor în Europa.
Pentru prima dată, China va produce, în acest an, mai multe maşini decât Europa. Ziarul Financiar scrie că situaţia evidenţiază ascensiunea ţării asiatice în sectorul auto, concomitent cu dificultăţile pieţei europene.
Datoriile restante ale companiilor şi populaţiei către statul elen au ajuns în 11 luni din 2012 la 55 de miliarde de euro. Cotidianul Kathimerini notează că suma este cu 12 miliarde de euro peste nivelul înregistrat la începutul anului, iar autorităţile ar putea recupera abia o cincime dintre acestea.
Ultima porţiune de 12 kilometri din "zidul electronic" ridicat de Israel, de-a lungul frontierei cu Egiptul, va fi finalizat în cel mult trei luni. Al Jazeera aminteşte că Guvernul israelian a aprobat în luna ianuarie 2010 construirea acestei bariere cu scopul de a bloca imigraţia clandestină, traficul cu arme şi droguri, dar şi infiltrările teroriştilor.
Ungaria măreşte pensiile pentru victimele Holocaustului. România Liberă scrie că Guvernul ungar a mărit de pe 1 ianuarie cu 50 la sută pensiile acordate victimelor Holocaustului. O nouă creştere s-ar putea produce anul viitor, întrucât cuantumul lor este redus şi variază între 17 şi 100 de euro pe lună, în funcţie de vârsta celui care o primeşte.