Revista presei internaţionale: Italia preia astăzi de la Grecia președinția Uniunii Europene
General Motors continuă campania record de rechemări cu alte peste 8 milioane de maşini. Numărul total al automobilelor trimise în service se ridică la 30 de milioane. Problema constă într-un senzor de incendiu defect, notează Reuters.
Italia preia astăzi de la Grecia președinția Uniunii Europene pentru o perioadă de șase luni, titrează agenţia ANSA. Prioritățile Romei se vor axa pe controlul migrației ilegale, combaterea șomajului în rândul tinerilor și elaborarea politicilor de stimulare a creșterii economice.
Fondul Monetar Internaţional a aprobat eliberarea unei tranșe de 84 de milioane de euro pentru Cipru. În prezent, statul cipriot beneficiază de un plan de salvare extern în valoare de 10 miliarde de euro, notează Independent Online.
Argentina este la un pas de a intra în incapacitate tehnică de plată pentru a doua oară în ultimii 13 ani, scrie Euronews. Autorităţile de la Buenos Aires trebuie să facă rost de 15 miliarde de dolari pentru a răscumpăra obligaţiuni guvernamentale care şi-au depăşit de ani buni scadenţa. Asta, în condiţiile în care Banca centrală a Argentinei dispune în prezent de rezerve de doar 28 de miliarde de dolari.
Statele Unite vor efectua zboruri de observaţie în spaţiul aerian al Rusiei şi Belarusului timp de cinci zile. UNIAN relatează că acţiunea se va desfăşura în cadrul Tratatului internaţional Cer Deschis,iar avionul folosit nu este dotat cu armament.
ROMÂNIA - UE