Revista presei internaţionale: Japonia va adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei, iar Guvernul de la Varşovia a fost condamnat de CEDO
Japonia va adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei, în contextul tragediei aviatice produse în estul Ucrainei. Decizia a fost luată de Consiliului nipon de Securitate, informează Agenţia de ştiri Kyodo, citată de Itar-Tass.
Ucraina şi Uniunea Europeană vor avea consultaţii în privinţa importului gazelor de trei ori pe săptămână. Anunţul a fost făcut de ministrul ucrainean al Energiei, Iuri Prodan, la finalul întrevederii cu eurocomisarul pentru Energie, care a avut loc la Bruxelles, scrie RIA Novosti.
Noul președinte al Israelului a depus jurământul în fața Parlamentului de la Ierusalim, succedându-l pe Shimon Peres. Ceremonia a fost una lipsită de fast, din cauza războiului care are loc în Gaza, informează Deutsche Welle.
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat Guvernul de la Varşovia într-un dosar care vizează torturile din închisorile secrete ale CIA de pe teritoriul Poloniei, titrează Kommersant. Autorităţile poloneze au declarat că vor contesta decizia Curţii.
Papa Francisc s-a întâlnit, la Vatican, cu femeia care a fost condamnată la moarte în Sudan pentru că s-a convertit la creştinism, transmite CNN. După întâlnirea cu suveranul pontif, femeia, împreună cu soţul şi cei doi copii ai lor, vor pleca în Statele Unite, unde au primit azil.
- Mesajul statelor occidentale: Rusia are ultima şansă să demonstreze lumii că vrea să ajute la ancheta tragediei aviatice
- Catastrofa aviatică din Ucraina: Separatiștii vor garanta securitatea experților internaționali dacă Kievul acceptă un armistițiu
- Revista presei internaţionale: Regimul de la Moscova este în panică, iar miliardarii ruşi se tem că politicile lui Putin vor duce la sancţiuni dure