Revista presei internaţionale: Justiţia egipteană a interzis activităţile Frăţiei Musulmane
Justiţia egipteană a interzis activităţile Frăţiei Musulmane şi a ordonat confiscarea bunurilor influentei mişcări din care provine fostul preşedinte Mohamed Mursi. Potrivit BBC, organizaţia islamistă a calificat decizia drept una politică şi a promis sa rămână prezentă.
Coreea de Nord a testat recent motorul unui dispozitiv cu rază lungă de acţiune. Washington Post relatează că descoperirea a fost făcută de Institutul americano-coreean al Universităţii Hopkins în baza unor imagini de satelit. Analiza imaginilor arată că testul s-a desfăşurat în perioada 25-30 august.
Fluxul de apă contaminată de la centrala atomică de la Fukushima din Japonia ajunge până pe coasta de est a Australiei şi Indoneziei. Site-ul Fukushima Diary scrie că la această concluzie au ajuns oamenii de ştiinţă de la Institutul de Cercetare a Meteorologiei din Japonia după ce au simulat pe calculator traseul Cesiului radioactiv în partea de nord a Oceanului Pacific.
Autorităţile federale din SUA se pregătesc să trimită peste o săptămână câteva sute de mii de funcţionari în concediu fără plată. Aceasta se va întâmpla în cazul în care Congresul nu va reuşi să depăşească impasul cu privire la bugetul pentru anul viitor. O situaţie similară s-a mai înregistrat în 1995 în timpul preşedinţiei lui Bill Clinton, anuţă CBS News.
Procuratura din Bulgaria a confirmat că în sectorul energetic al ţării au avut loc fraude de amploare. Site-ul novinite.com anunţă că au fost distruse inclusiv documente care certificau plăţi făcute după oprirea proiectului centralei nucleare de la Belene către companii care trebuiau să supravegheze lucrările de construcţie.
- Revista presei: Noul stat membru al Uniunii Europene, Croaţia, riscă să fie sancţionată de Comisia Europeană
- Revista presei: Dmitri Rogozin acuză Occidentul că acţionează în lumea musulmană ca o maimuţă cu o grenadă
- Revista presei: Dominique Strauss-Kahn va acorda consultanţă economică gratuită Guvernului Serbiei