Revista presei internaționale: Marile cotidiene abordează pe primele pagini subiecte legate de Fîșia Gaza
BBC scrie, astăzi, că Israelul a promis să elibereze toţi activiştii internaţionali, reţinuţi în urma atacului asupra flotilei cu ajutor umanitar pentru Gaza. Astăzi dimineaţă, Israelul se pregătea să deporteze în Iordan aproximativ 120 de activişti. Toți activiştii provin din ţări cu care Tel Aviv-ul nu are relaţii diplomatice, cum ar fi Bahrain, Kuwait sau Pakistan.
Sute de activişti rămân însă în închisorile din Israel şi vor fi deportaţi în zilele următoare. Hillary Clinton a declarat, marţi, că Washingtonul va susţine o anchetă "promptă, imparţială, credibilă şi transparentă" cu privire la atacul de luni.
Cotidianul american The New York Times abordează acelaşi subiect. Ziarul se întreabă dacă blocada impusă în Gaza duce cu adevărat la slăbirea mişcării islamiste Hamas. The New York Times aminteşte că blocada a fost impusă de Israel, cu ajutorul Egiptului, în 2007, imediat de la preluarea controlului teritoriului palestinian de gruparea islamistă.
Presa franceză abordează un alt subiect la zi, mareea neagră din apele Golfului Mexic. LE MONDE scrie că după tentativa eşuată a British Petrolium de a opri scurgerile, Statele Unite au deschis o anchetă juridică pentru a trage la răspundere pe cei responsabili.
Ria Novosti scrie astăzi că naveta spaţială Soiuz a aterizat cu succes, după ce a părăsit Staţia Spaţială Internaţională. Echipajul staţiei va fi supus unui control medical. Membrii echipajului au realizat în spaţiu peste 50 de experimente ştiinţifice.
România Liberă abordează şi astăzi subiectul grevei generale din ţara vecină. Marea grevă generală, care ameninţa acum două săptămâni să blocheze sesiunea de bacalaureat, a fost în realitate una rebelă şi răsfirată, fără un impact de luat în seamă.