Revista presei internaţionale: Rusia şi-a făcut un obicei din recunoaşterea teritoriilor separatiste
Jurnaliştii de la New York Times notează, în contextul demisiei liderului separatist al Abhaziei, că Rusia şi-a făcut un obicei din recunoaşterea teritoriilor separatiste, aşa cum este regiunea secesionistă a Georgiei, regiunea transnistreană şi peninsula Crimeea.
Şapte oameni, inclusiv co-proprietarul unui cotidian din Philadelphia, au murit după ce avionul, de mici dimensiuni, în care se aflau s-a prăbuşit. Accidentul s-a produs pe un aeroport din apropiere de Boston, scrie The Guardian.
Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a declarat pentru postul de televiziune german ZDF, citat de Mediafax, că Ucraina va plăti în 10 zile datoria pentru gazele importate din Rusia, dacă cele două ţări vor ajunge astăzi la un acord cu privire la termenele noului contract. Oficialul a subliniat că în cazul în care cele două ţări nu vor ajunge la un compromis, litigiul va fi trimis spre examinare Curţii de Arbitraj de la Stockholm.
Un bărbat suspectat de uciderea, în 24 mai, a patru oameni la Muzeul Evreiesc din Bruxelles, a fost arestat în sudul Franţei, scrie BBC. Asupra bănuitului a fost găsit un automat Kalaşnikov şi un revolver.
Vegetaţia de pe 200 de hectare a ars în urma unui incendiu care a izbucnit în regiunea Volgograd din Federaţia Rusă. Pentru stingerea flăcărilor au fost mobilizaţi peste 200 de pompieri şi 73 de unităţi tehnice, informează RIA Novosti.
Ţările membre ale NATO vor examina posibilitatea extinderii prezenţei forţelor Alianţei în Polonia în contextul crizei din Ucraina, informează Reuters. Asta după ce guvernul de la Varşovia a făcut o solicitare în acest sens, invocând ameninţarea din partea Rusiei în regiune. Miniştrii Apărării din cadrul organizaţiei vor avea o întrevedere săptămâna aceasta la Bruxelles.
Preşedintele american, Barack Obama, are săptămâna aceasta un turneu european. România Liberă a analizat cu ce mesaj vine liderul de la Casa Albă. El are programată o întrevedere la Varşovia cu liderii ţărilor foste comuniste, cărora va încerca să le dea asigurări că Statele Unite îşi menţin angajamentul de a proteja regiunea de politica agresivă a Rusiei.
Iar Business Insider scrie despre disensiunile dintre eurofobi, după succesul înregistrat la europarlamentare. Astfel, liderul euroscepticilor britanici de la UKIP a declarat că nu doreşte o alianţă în Parlamentul European cu Frontul Naţional francez. Acesta preferă să se alieze cu italianul Beppe Grillo.
Şi Agerpres scrie despre eurosceptici. Agenţia citează un interviu oferit cotidianului german Der Spiegel de către Marine Le Pen, care conduce naţionaliştii francezi. Ea consideră că Angela Merkel poate duce Uniunea Europeană la o explozie, pentru că politica promovată de ea este pozitivă doar pentru Germania.
- Disputa gazelor dintre Ucraina şi Rusia continuă. Astăzi expiră ultimatumul dat Moscovei de autorităţile de la Kiev
- Revista presei: În regiunile Doneţk şi Lugansk din Ucraina ar putea fi instituită stare de urgenţă
- Revista presei: Consilierul economic al lui Putin a acuzat SUA că încearcă să producă un conflict militar între Rusia şi ţările din UE