Revista presei internaţionale, vezi cele mai importante evenimente externe
Deşi tema tragediei poloneze este publicată şi astăzi pe primele pagini ale ziarelor din întreaga lume, mai multe surse media au ţinut cont şi de alte evenimente. Potrivit RIA Novosti, preşedintele exilat al Kîrgîzstanului, Kurmanbek Bakiev, va organiza şi astăzi un miting în oraşul Oş.
Sursa anunţă că Bakiev a plecat astăzi dimineaţa din oraşul Jalal-Abad spre Oş, împreună cu cei care încă îl mai susţin. Agenţia anunţă că preşedintele exilat era însoţit de o coloană de cel puţin 40 de automobile şi microbuze.
Cotidianul The Telegraph din Marea Britanie a scris astăzi despre alegerile parlamentare din regat. Cel mai recent sondaj de opinii realizat la comanda ziarului, arată că partidul conservator va câştiga în scrutinul din mai cu o diferenţă de aproximativ 12 procente, faţă de laburiştii, care ar putea obţine circa 31 la sută din voturile britanicilor.
Ediţia electronică a Wall Street Journal aminteşte şi astăzi despre cei şase militari de rang înalt, care au fost ucişi în urma accidentului aviatic de la Smolensk. Potrivit ziariştilor, cu două săptămâni înainte de 10 aprilie, militarii au primit personal câte o invitaţie de la Lech Kaczynski de a participa la ceremonia de la Katyn. Potrivit apropiaţilor, preşedintele nu putea fi refuzat.
Ziarul Adevărul scrie despre vizita de ieri a lui Mihail Gorbaciov, la Bucureşti, la invitaţia "vechiului său tovarăş" Ion Iliescu. Fostul preşedinte rus, a sosit în capitala României pentru a participa la lansarea unui nou cotidian, "Puterea". Gorbaciov a profitat de ocazie pentru a susţine teza revoluţiei pe care, de 20 de ani, o promovează Ion Iliescu.